Uneori, trei săptămâni de durere pot părea mult mai lungi atunci când trebuie să continui să mergi zilnic la muncă și să îți folosești exact zona care te doare. Pacienta din acest material lucrează într-o shaormerie. În fiecare zi, munca ei presupune efort fizic, folosirea brațelor și ridicarea și fixarea cărnii pe țepușa rotisorului. Numai că, de aproximativ trei săptămâni, o durere apărută în zona spatelui și a umărului începuse să îi facă fiecare zi tot mai dificilă.
Când a ajuns la Terapia VEEDA, nu mai vorbea despre un simplu disconfort.Spunea direct:
„Nu mai pot cu durerile astea.”
„Simt câteodată că scap umărul așa în jos”
Durerea era prezentă în zona spatelui și se resimțea spre umăr. Pacienta povestea că uneori avea chiar senzația că umărul „scapă” în jos. Zona devenise sensibilă inclusiv la atingere:
„Și când pun mâna văd că mă doare.”
La toate acestea se adăugase și o limitare care o deranja foarte mult: nu își mai putea întoarce normal capul.
„Cred că e a treia săptămână de când mă doare. Și când răsucesc gâtul mă doare.”
Când o mișcare atât de firească precum întoarcerea capului începe să provoace durere, ajungi să fii atent la fiecare gest. La muncă. În mașină. Când te ridici din pat. Când întorci capul pentru a privi în lateral. Iar pentru ea, disconfortul devenise din ce în ce mai greu de ignorat.
Noaptea în care a așteptat să se facă dimineață
Înainte să ajungă la noi, a avut o noapte în care simptomele au speriat-o și au făcut-o să simtă că timpul trece extrem de greu. A descris acel moment foarte simplu:
„Tot felul de simptome am avut în noaptea asta. Am zis că nu se mai face ziua să plec de acasă.”
Când durerea nu te lasă nici noaptea, nu mai este vorba doar despre o zonă care doare. Apare oboseala, îngrijorarea și dorința de a găsi cât mai repede o soluție. Dimineața, pacienta a venit la Terapia VEEDA. Și-a luat liber de la serviciu, chiar dacă această decizie nu a fost tocmai bine primită la locul de muncă. Avea însă nevoie să facă ceva pentru ea.
După Terapia VEEDA: „Nu mă mai doare. E mult mai bine”
La finalul ședinței, primele lucruri pe care le-am verificat au fost exact mișcările care înainte îi provocau durere. Și-a întors din nou capul. Înainte, această mișcare îi provoca durere în spate. Acum, reacția ei a fost diferită:
„Nu mă mai doare, e mult mai bine. Când întorceam gâtul mă durea la spate. Acum văd că îl întorc și nu mai am acel disconfort.”
Apoi și-a mișcat brațul.
„M-ați ajutat, am scăpat de dureri, pot să mișc brațul.”
Pentru cineva care, cu doar puțin timp înainte, își mișca gâtul și umărul cu teamă din cauza durerii, aceste gesturi simple au însemnat foarte mult.
„Eu am plâns”
Ședința nu a fost una ușoară pentru ea. Pacienta însăși a recunoscut, cu sinceritatea care a făcut momentul și mai autentic:
„Nu știu dacă s-a mai văitat cineva așa ca mine. Eu am plâns.”
Dar câteva minute mai târziu, când a verificat din nou mișcările care o supărau înainte, reacția ei s-a schimbat complet. De la lacrimi provocate de intensitatea resimțită în timpul terapiei, la bucuria că își putea mișca din nou brațul și întoarce capul fără același disconfort. Și a spus un lucru simplu:
„Cine n-ar fi fericit să știe că nu mai are dureri?”
„A meritat să mă certe ieri șeful că îmi iau liber”
Poate una dintre cele mai sincere replici de la final a venit atunci când pacienta și-a amintit că, pentru a ajunge la terapie, fusese nevoită să își ia liber de la serviciu.
„A meritat să mă certe ieri șeful la muncă că îmi iau liber.”
Pentru că, în acel moment, conta altceva.
Își putea mișca brațul.
Își putea întoarce capul.
Iar durerea pe care o simțise timp de aproximativ trei săptămâni era, potrivit propriei sale mărturii, mult redusă.
„E mult mai bine. Capul, Doamne... nu puteam să-l întorc.”
Mesajul ei pentru cei care încă așteaptă
La final, pacienta nu s-a limitat să ne mulțumească. A vrut să transmită un mesaj și oamenilor care se confruntă cu dureri, dar continuă să amâne.
„Mulțumesc, recomand.”
Și apoi a adăugat:
„Să nu mai stea să aștepte cât am așteptat eu. Cum te doare, cum să pleci.”
Este poate cea mai importantă concluzie a poveștii sale. De multe ori sperăm că durerea va trece singură. Mai așteptăm o zi. Apoi încă una. Continuăm să muncim, să ridicăm, să conducem, să dormim cum putem și să ne adaptăm mișcările în jurul durerii. Ea a așteptat aproximativ trei săptămâni. După Terapia VEEDA, ne-a spus că se simte mult mai bine, că nu mai resimte același disconfort atunci când își întoarce capul și că își poate mișca din nou brațul. Iar bucuria ei s-a văzut imediat. Pentru că, așa cum a spus chiar ea:
„Cine n-ar fi fericit să știe că nu mai are dureri?”
Terapia VEEDA – creată de Tatiana Vrabie în 1995.
Caravana Art Therapy – tot timpul în drum spre voi.
