Nu toate persoanele care trăiesc cu dureri spun:
„Nu mai pot.”
Unele spun:
„Mă descurc.”
Doar că, uneori, „mă descurc” înseamnă cu totul altceva decât credem. Înseamnă să îți iei un scaun după tine prin casă pentru că nu mai poți sta mult în picioare. Să urci scările numai cu mâna pe balustradă. Să nu te mai apleci după obiectele căzute pe jos. Să îți pui șosetele și pantofii într-un anumit fel, pentru că altfel te doare. Să întorci tot corpul atunci când vrei să privești în spate, pentru că zona cervicală nu mai are aceeași mobilitate. Să alegi liftul nu pentru că îți este mai comod, ci pentru că genunchiul nu mai suportă scările. Corpul uman are o capacitate extraordinară de adaptare. Dar tocmai aici poate apărea o problemă: **ne putem obișnui atât de mult cu propriile limitări, încât începem să le considerăm normale.
„Mă descurc” – până când începem să întrebăm cum?
Este una dintre expresiile pe care le auzim frecvent. „Vă descurcați singur?” „Da, mă descurc.” Apoi începem să discutăm. Și aflăm că persoana se ridică de pe canapea împingându-se puternic cu ambele mâini. Că nu se mai încalță în picioare de mult timp. Că evită să care sacoșele. Că atunci când gătește trebuie să se așeze din când în când. Că nu mai merge la plimbări lungi. Că atunci când se întoarce în pat o face încet și cu grijă. Că dimineața are nevoie de câteva minute până când simte că își poate mișca mai bine corpul. Atunci realizăm că omul într-adevăr „se descurcă”. Dar a învățat să se descurce în jurul durerii. Și acestea sunt două lucruri foarte diferite.
Durerea lombară se poate vedea în felul în care îți pui pantofii
Spatele nu trebuie să doară în permanență pentru ca problema să înceapă să îți schimbe comportamentul. Uneori primul semn este mult mai banal. Nu te mai apleci la fel. Când trebuie să îți legi șireturile, ridici piciorul pe un scaun. Când scapi ceva pe podea, te gândești o secundă înainte să te apleci. Când te ridici din pat, te întorci mai întâi pe o parte. Când intri în mașină, faci mișcarea într-o anumită ordine. Iar dacă durerea lombară coboară și spre fesă sau picior, pot apărea și alte senzații: furnicături, amorțeli, înțepături sau disconfort care face mersul mai dificil. Nu toate aceste simptome au aceeași cauză, iar atunci când persistă, se intensifică sau apar slăbiciune și modificări importante ale sensibilității este necesară evaluarea medicală. Dar există o întrebare simplă care merită pusă: Câte mișcări ai început să faci diferit doar pentru a evita durerea?
Durerea cervicală poate deveni evidentă într-o simplă parcare
Poate nu te gândești zilnic la mobilitatea gâtului. Până când trebuie să ieși cu mașina dintr-un loc de parcare. Încerci să privești în spate și observi că, în loc să întorci capul, întorci aproape tot trunchiul. Sau dormi numai pe o anumită parte. Sau îți schimbi perna de mai multe ori. Sau după câteva ore la volan ori în fața calculatorului simți că umerii și zona cervicală sunt atât de tensionate încât parcă ai vrea să le „desfaci”. Pentru unele persoane, durerile cervicale se asociază și cu tensiune musculară, rigiditate sau disconfort care se poate extinde spre umeri și brațe. Și din nou apare adaptarea:
„Așa stau eu.”
„Așa dorm.”
„Așa îmi întorc corpul.”
Până când noul mod de a face lucrurile devine atât de obișnuit încât uiți cum era înainte.
Genunchiul începe să decidă pe unde mergi
Când ai dureri de genunchi, începi să observi lucruri cărora înainte nu le acordai nicio atenție. Câte trepte sunt? Există lift? Este o balustradă? Trebuie să stau mult în picioare? Cât avem de mers de la parcare? Există un loc unde mă pot așeza? Pentru cineva fără dureri, acestea sunt detalii. Pentru un om care se confruntă zilnic cu disconfort la nivelul genunchilor sau al picioarelor, ele pot deveni criterii după care își organizează ziua. Uneori chiar și felul în care urcă scările se schimbă. Un picior primul. Apoi celălalt. Încet. Cu sprijin. Iar coborârea poate fi chiar mai dificilă decât urcarea.
Durerea de picioare te face să știi unde sunt toate scaunele
Pare o glumă, dar pentru mulți oameni este o realitate. Intri într-un magazin și observi imediat unde te-ai putea așeza. Mergi la un eveniment și primul gând este dacă vei găsi un scaun. Faci treabă prin casă și îți muți scaunul dintr-o cameră în alta. Te oprești la jumătatea drumului. Te sprijini de mobilier. Sau refuzi o plimbare pentru că știi că drumul înapoi va fi dificil. În acel moment, problema nu mai înseamnă doar: „Mă dor picioarele.” Înseamnă că durerea a început să îți stabilească limitele.
Un umăr dureros îți poate schimba până și felul în care te îmbraci
Încearcă să îți imaginezi câte lucruri faci într-o singură zi ridicând brațul. Îți pui bluza. Îți aranjezi părul. Iei ceva de pe un raft. Îți îmbraci geaca. Întinzi mâna după centura de siguranță. Îți duci mâna la spate. Când umărul începe să doară sau mobilitatea lui este redusă, toate aceste gesturi capătă brusc importanță. Și omul dezvoltă din nou soluții. Folosește mai mult celălalt braț. Își pune haina într-un anumit mod. Renunță la rafturile de sus. Evită anumite mișcări. Corpul compensează. Iar compensările repetate pot deveni noul nostru „normal”.
„De la muncă mi se trage”
O altă expresie pe care o auzim foarte des este: „Am muncit toată viața.” Și în spatele ei sunt uneori zeci de ani de solicitare fizică. Ridicat. Cărat. Muncă în agricultură. Construcții. Ore întregi în picioare. Ore întregi la volan. Mișcări repetitive. Muncă la birou fără pauze suficiente. Îngrijirea copiilor sau a unei persoane dependente. Oamenii nu se opresc la prima durere. De cele mai multe ori continuă pentru că trebuie. Poate iau o pauză. Poate așteaptă weekendul. Poate își spun că după concediu va fi mai bine. Dar atunci când aceeași problemă revine constant, când mobilitatea începe să scadă sau când activitățile obișnuite trebuie permanent adaptate, merită să ne întrebăm dacă nu cumva am așteptat prea mult.
Durerea are obiceiuri. Pe ale tale le recunoști?
Poate nu te-ai gândit până acum că aceste lucruri au legătură între ele. Te ridici împingându-te cu mâinile. Te sprijini de mobilier. Nu mai dormi decât într-o anumită poziție. Îți este greu să te încalți. Întorci tot corpul când privești lateral. Eviți scările. Te așezi mai des decât înainte. Ai renunțat la plimbări lungi. Ridici un obiect într-un anumit fel pentru că știi că altfel te doare. Nu mai ridici brațul complet. Spui foarte des:
„Nu pot să fac mișcarea asta.”
Separat, fiecare pare o adaptare minoră. Împreună pot spune o poveste mult mai importantă despre felul în care durerea a început să îți influențeze viața.
Atunci apare o întrebare interesantă: ce se întâmplă când pacientul încearcă din nou?
La Terapia VEEDA întâlnim oameni cu istorii foarte diferite. Unii vin cu dureri lombare. Alții cu disconfort cervical. Unii spun că durerea coboară spre picioare. Alții au dificultăți la mers, rigiditate, tensiune musculară sau o mobilitate care nu mai este cea de altădată. Fiecare ședință este adaptată persoanei, sensibilității și situației sale, iar experiențele și rezultatele diferă de la un pacient la altul.
Dar există un moment pe care îl urmărim întotdeauna cu interes. Momentul în care pacientul se ridică. Și încearcă din nou. Pentru cineva înseamnă să se aplece. Pentru altcineva să întoarcă gâtul. Un pacient încearcă să ridice brațul. Altul face câțiva pași. Cineva testează genunchiul. Altă persoană încearcă pur și simplu mișcarea despre care, la începutul ședinței, spusese: „Asta nu pot.” Am adunat într-un singur videoclip câteva dintre reacțiile și experiențele pacienților care au trecut prin mâinile terapeuților noștri. Nu au aceeași vârstă. Nu au aceeași problemă. Nu au venit din același oraș. Și nici experiențele lor nu sunt identice. De aceea am preferat să îi lăsăm să vorbească ei.
▶ URMĂREȘTE AICI VIDEO-UL CU EXPERIENȚELE PACIENȚILOR
Uneori poți explica o terapie în multe paragrafe. Alteori este suficient să vezi expresia unui om atunci când încearcă din nou o mișcare care înainte îi era dificilă.
Testul de 60 de secunde: ce ai început să faci diferit?
Nu este un test medical și nu stabilește un diagnostic. Este doar un exercițiu simplu de observație. Gândește-te la ultimele luni și răspunde sincer:
- Te împingi cu mâinile atunci când te ridici de pe scaun?
- Eviți anumite scări?
- Te încalți mai greu decât înainte?
- Întorci întregul corp atunci când vrei să privești în lateral sau în spate?
- Cauți mai des un loc unde să te așezi?
- Ai redus plimbările pentru că știi că te va durea?
Există o mișcare despre care spui deja automat: „Eu asta nu mai pot”? Dacă răspunsul este „da” la mai multe dintre ele, merită să privești problema și dintr-un alt unghi. Poate întrebarea nu mai este doar: „Cât de tare mă doare?” Ci: „Cât de mult mi-am schimbat viața pentru că mă doare?”
Caravana Art Therapy continuă drumul. Unde ne găsești în perioada 20–28 august?
Tocmai pentru că nu toți oamenii pot ajunge ușor într-un centru permanent, echipele Caravanei Art Therapy continuă să meargă din oraș în oraș. Programul actualizat pentru această perioadă este:
📌 Ploiești: 20 august
📌 Bistrița: 20 august
📌 Galați: 21 august
📌 București: 21 august
📌 Târgu Mureș: 21 august
📌 Brașov: 21 august
📌 Alexandria: 22 august
📌 Alba Iulia: 22 august
📌 Giurgiu: 23 august
📌 Deva: 23 august
📌 Călărași: 24 august
📌 Sibiu: 24 august
📌 Slobozia: 25 august
📌 Brașov: 25 august
📌 Constanța: 25 august
📌 Constanța: 26 august
📌 Galați: 26 august
📌 Făgăraș: 26 august
📌 București: 26 august
📌 Tulcea: 27 august
📌 Galați: 27 august
📌 Târgu Secuiesc: 27 august
📌 Brăila: 28 august
📌 Onești: 28 august
📌 Brașov: 28 august
Dacă orașul tău se află pe traseu și ai tot amânat pentru că deplasarea până la noi era dificilă, verifică disponibilitatea și rezervă-ți locul din timp.
Nu trebuie să aștepți până când „nu mai poți”
Uneori durerea nu apare ca un moment dramatic. Nu te trezești într-o dimineață și viața este complet diferită. De multe ori schimbarea se produce încet. Mai întâi renunți la o mișcare. Apoi găsești o variantă mai ușoară. Apoi începi să eviți un anumit lucru. Și după câteva luni nici nu îți mai amintești când ai început să faci totul altfel. De aceea, poate cea mai importantă întrebare nu este:
„Pot să mai rezist?"
Probabil că da. Oamenii sunt extraordinar de buni la a rezista. Întrebarea este:
„De ce lucruri am început să mă lipsesc pentru a putea rezista?”
Dacă durerea, rigiditatea sau mobilitatea redusă au început să îți schimbe mersul, somnul, munca sau activitățile zilnice, acordă-le atenție.
